Mama ei plângea încontinuu.
Atunci Eugen, aflat la începutul carierei, insistase să încerce o procedură dificilă și riscantă.
Operația reușise.
Iar acum fata aceea stătea chiar în fața lui.
— Ana Moldovan? a întrebat el.
Ochii fetei s-au mărit.
— Da… de unde îmi știți numele?
— Pentru că eu te-am operat.
Pentru câteva secunde, Ana a rămas nemișcată.
Apoi a dus mâna la gură.
— Dumneavoastră sunteți doctorul Nicolae?
Eugen a încuviințat.
În ochii fetei au apărut lacrimi.
— Mama se roagă pentru dumneavoastră în fiecare seară.
Cuvintele acelea l-au lovit mai puternic decât și-ar fi imaginat.
În ultimii ani devenise un medic celebru.
Participa la conferințe.
Apărea la televiziune.
Opera oameni influenți.
Dar nimic din toate acestea nu îi oferise satisfacția pe care o simțea acum.
Au început să vorbească.
Ana i-a povestit despre viața ei.
Despre ferma mică a familiei.
Despre tatăl bolnav.
Despre lipsurile cu care se confruntau.
Despre faptul că terminase liceul cu rezultate excelente.
Și despre visul ei.
Visa să studieze medicina.
Dar nu avusese bani.
Fusese nevoită să rămână acasă și să își ajute părinții.
Eugen a ascultat în tăcere.
Cu fiecare minut simțea tot mai clar că întâlnirea aceea nu fusese întâmplătoare.
A cumpărat tot laptele și toată brânza pe care Ana le avea.
